EFECT DE BUMERANG: Onelia Pescaru, victimă colaterală?!
- Details
- Brasov TV
- Eveniment
Eventualele condamnări în dosarul în care fostul președinte al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, are nu mai puțin de 9 capete de acuzare, ar putea trimite în fața instanței și alte persoane. Surse care au dorit să rămână anonime susțin că, printre aceste persoane s-ar număra și o apropiată a lui Aristotel Căncesu, Onelia Pescaru. Aceasta ar avea, în prezent, calitate de suspect, într-un dosar disjuns, în ceea ce privește modul în care ar fi obținut casa în care locuiește, situată în zona Bunloc. Cotidianul Evenimentul Zilei, titra, încă din decembrie 2014:
Veste proastă pentru fumătorii din Brașov, de la Camera Deputaților
- Details
- Amelia Vulcu
- Eveniment
Fumătorii primesc vești proaste din Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților. Comisia de Sănătate și cea Juridică au respins amendamentele care modificau legea anti-fumat. Practic, deputații au adoptat Directiva Europeană, iar în ceea ce privește legislația națională, normativul care interzice fumatul în spațiile publice închise a rămas în vigoare. S-au respins inclusiv amendamentele care prevedeau interzicerea fumatului în mașinile personale, în prezența copiilor sau a femeilor însărcinate, și folosirea țigării electronice în spațiile de joacă pentru copii. Singurele modificări care au trecut
Începe programul Loteria vizelor pentru SUA. Cum poți să aplici
- Details
- Andrei Constantin
- Social
Loteria vizelor pentru SUA începe marți, 4 octombrie, iar perioada de înscrieri ține ceva mai mult de o lună, până în 7 noiembrie. Ambasada Statelor Unite de la București a anunțat public care sunt condițiile în care cetățenii români pot aplica în Programul Diversity Visa.
Brașov: INCENDIU la o casă de pe strada Pe Tocile (UPDATE ORA 13.00)
- Details
- Amelia Vulcu
- Eveniment
UPDATE: În urmă cu câteva minute, focul a fost stins. Pompierii au intervenit cu două autospeciale, cu apă și spumă. Potrivit primelor concluzii, incendiul s-ar fi produs de la un scurtcircuit. S-au deteriorat două camere, mobila, dar și obiecte de îmbrăcăminte. Deocamdată, valoarea
FC Brașov debutează în Cupa României
- Details
- Razvan Tirea
- Sport
FC Brașov are un parcurs fără greșeală în acest sezon. Galben-negrii sunt neînvinși și ocupă locul secund în clasamentul ligii a doua. Pentru trupa condusă de Cornel Țălnar urmează debutul în Cupa României.
Legea anti-fumat, dezbătută în comisii. Iată modificările propuse
- Details
- Andrei Constantin
- Social
Două comisii din Camera Deputaţilor discută astăzi proiectul care prevede condiţii mai blânde pentru fumători. Astăzi, deputații din comisiile reunite de Sănătate și cea Juridică se întâlnesc pentru a discuta pe seama unui proiect ce prevede o directivă europeană privind producerea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun, scrie digi24.ro. Însă, acest proiect conține mai multe amendamente care au fost discutate inclusiv săptămâna trecută la Senat.
Leopardul Zăpezilor va fi adus luna aceasta la Zoo Braşov
- Details
- Andrei Constantin
- Social
Grădina Zoologică din Brașov va oferi, din 23 octombrie, o nouă atracţie vizitatorilor. Este vorba despre : o pereche de leoparzi ai zăpezilor (Panthera Uncia), aduşi la finele săptămânii trecute de la un parc zoologic din Port Lympne, un orăşel din apropierea Londrei.
Anunţ de ultimă oră pentru clienţii ORANGE
- Details
- Andrei Constantin
- Economic
Începând de astăzi, abonaţii Orange care îşi doresc să fie mereu în pas cu tehnologia au acces în premieră la programul Top Upgrade, prin care pot folosi cel mai nou telefon iPhone, după fiecare lansare. În program se pot înscrie clienţii Orange, persoane fizice şi mici întreprinzători, care deţin un abonament cu valoare mai mare de 14 euro şi o vechime în reţea de cel puţin 12 luni.
„Lupii” în grupă cu Sport Club Miercurea Ciuc la Cupa României
- Details
- Razvan Tirea
- Sport
„Lupii” vor juca în grupa B la Cupa României la hochei pe gheață. Alături de Corona Wolves Brașov, din grupa B mai fac parte formațiile Sportul Studențesc și Sport Club Miercurea Ciuc, deținătoarea trofeului.
ULTIMA ORĂ: TĂRICEANU la judecată, în dosarul de la DNA Brașov (UPDATE ORA 14.10)
- Details
- Amelia Vulcu
- Eveniment
UPDATE: La intrarea în sediul instanţei, Tăriceanu a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor. Procesul se desfăşoară în cameră preliminară, iar în această fază procesuală accesul presei în sala de judecată nu este permis.
Călin Popescu Tăriceanu are astăzi, termen de judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cameră preliminară, în dosarul în care este acuzat de mărturie mincinoasă în dosarul „Ferma Băneasa". Președintele Senatului a fost trimis în judecată de procurorii DNA din Brașov, pe 7 iulie, pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului. Potrivit acuzării, în cadrul actelor de cercetare din dosarul privind retrocedarea nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov, dar și a