“HINGE - Higher bike-transit Intermodality from Good Experiences” Intermodalitate crescută datorită ciclismului pe baza bunelor practici europene.
"Chiar și cea mai simplă alegere poate avea un impact mare!
Haideți să facem o diferență împreună, găsind modalități de a economisi energie în viața noastră de zi cu zi. Poate că alegeți să mergeți cu bicicleta sau cu autobuzul la serviciu, în loc să folosiți mașina, sau alegeți să vă petreceți timpul liber explorând destinații cu mijloace de transport în comun, pedalând și combinând bicicleta cu alte mijloace de transport, precum trenul sau autobuzul.
ZIUA INTERMODALITĂȚII BRAȘOV - 7 Octombrie 2023 este dedicată intermodalității în județul Brașov și încurajează o utilizare sporită a trenurilor, autobuzelor sau a altor infrastructuri și facilități de transport public de către bicicliști, astfel:
· pilotăm traseul Predeal – Râșnov – Poiana Brașov cu transportul metropolitan RATBV și remorcă de biciclete (indicativ autobuz I01)*
· CFR Călători** a suplimentat garniturile de tren cu rastel de biciclete pe ruta Brașov - Predeal
· pe ruta Brașov – Zărnești Regio Călători*** preia atât călători, cât și biciclete către Parcul Național Piatra Craiului
· se menține transportul metropolitan RATBV linia 20 cu remorcă de biciclete.
*este necesară deținerea legitimațiilor de călătorie valabile şi recomandăm achiziționarea biletelor în prealabil. Îmbarcarea / debarcarea călătorilor se va face în stațiile RTABV autorizate: pe tur Gara Predeal, Primăria Veche Râșnov, Poiana Brașov, și pe retur Poiana Brașov, Primăria Veche Râșnov, Gara Predeal, cursa având 66 km. Din Predeal către Poiana Brasov via Râşnov autobuzul cu remorcă de biciclete pleacă la orele 10:00, 12:00, 15:00, 17:00, cu retur din Poiana Brașov (parcarea mare) la orele 11:00, 14:00, 16:00, 18:00. Prețul unui bilet este de 4 lei bilet valabil 60 minute.
** Preţul unui bilet de adult + bicicletă este de 36 RON la trenurile IR şi 27,5 RON la trenurile R. Nu se pot achiziţiona bilete doar pentru biciclete. Biletele se pot achiziționa de la casele de bilete ale CFR Călători din staţiile Braşov şi Predeal, sau din orice altă staţie în care CFR Călători are case de bilete, sau on-line de pe site-ul www.cfrcalatori.ro
*** orarul Regio Călători îl regăsiți aici:
https://regiocalatori.ro/mersul-trenurilor/#/rezultat/?from=Brasov&to=Zarnesti&dusData=2023-10-07
Iată la ce oră puteţi lua autobuzul, dacă veniţi cu bicicleta pe traseul Predeal - Poiana Braşov şi retur, şi ce legături feroviare aveţi, dacă ajungeţi sau plecaţi din Gara Predeal!
✅ Plecare Predeal: orele 10:00, 12:00, 15:00, 17:00
✅ Staţia Primăria Veche Râşnov (sens spre Poiana Braşov): orele 10:35, 12:35, 15:35, 17:35
✅ Plecare Poiana Braşov: orele 11:00, 14:00, 16:00, 18:00
✅ Staţia Primăria Veche Râşnov (sens spre Predeal): orele 11:15, 14:15, 16:15, 18:15
✅ Observaţii, pt. trenurile în Gara Predeal:
• sosire la orele 9:11, 9:46, 11:10, 11:55, 14:54
• plecare la orele 15:23, 17:06, 17:54, 19:27, 19:38
Trenurile CFR Călători care sunt prevăzute cu vagoane de biciclete şi circulă pe relaţia Braşov - Predeal şi retur, în data de 07.10.2023 sunt următoarele:
Interregio:
- 1641 / 1642 - 6 locuri bicicletă;
- 1631 / 1634 - 6 locuri bicicletă;
- 1732 / 1730 - 6 locuri bicicletă;
- 1623 / 1624 - 6 locuri bicicletă.
Regio:
- 3031 / 3027 / 3022 - 6 locuri bicicletă
- 3029 / 3024 - 6 locuri bicicletă;
- 3025 / 3042 - 6 locuri bicicletă;
- 3041 / 3030 - 6 locuri bicicletă;
- 3023 / 3032 - 6 locuri bicicletă;
- 3021 / 3026 / 3028 - 6 locuri bicicletă.
„Proiectul HINGE (Higher Bike Transit Intermodality from Good Experiences) - Intermodalitate crescută datorită ciclismului pe baza bunelor practici europene, derulat de Consiliul Județean Brașov în perioada 01.10.2021 – 31.12.2023, în cadrul Inițiativei Europene pentru Mediu (European Climate Initiative - EUKI) promovează CICLISMUL și alte modalități de transport public, oferind noi soluții pentru o mobilitate integrată. Ziua Intermodalității Brașov se dorește a fi un eveniment pilot, care presupune asigurarea infrastructurii necesare, astfel încât atât localnicii, cât și turiștii care ne vizitează județul să poată combina deplasarea cu bicicleta cu alte modalități de transport, respectiv tren sau autobuze, pe ruta Brașov – Predeal – Râșnov – Poiana Brașov sau Brașov - Zărnești”, a declarat Tóásó Imelda, managerul proiectului.
Proiectul HINGE implementat de către Consiliul Județean Brașov și Ziua Intermodalității au fost sprijinite încă de la început de unități administrativ-teritoriale din județ și alte organizații publice și private cu activitate în domeniul transportului: Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, Asociația pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov, UAT Municipiul Brașov, UAT Predeal, UAT Râșnov, UAT Zărnești, Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov, RATBV S.A., CFR Călători, Regio Călători.
„Fiecare decizie, oricât de mică, poate aduce o schimbare mare! Aceasta este deviza zilei de 7 octombrie pe care noi, la nivelul Consiliului Judeţean Braşov, o considerăm o zi specială. Ne dorim să promovăm intermodalitatea la Brașov, respectiv posibilitatea de a combina ciclismul cu transportul public pe şosea şi pe calea ferată, şi astfel să ne deplasăm spre o anume destinație dorită. Prin intermediul proiectului HINGE arătăm în mod practic să o asemenea îmbinare a diverselor mijloace de transport este posibilă şi la noi, nu doar în ţările occidentale şi că pe măsură ce vom dezvolta reţeaua de piste de biciclete în întreg judeţul, vom face paşi decisivi în implementarea intermodalităţii în vieţile noastre de zi cu zi”, a remarcat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Şerban Todorică-Constantin.
Ca rezultat al proiectului se preconizează ca pe baza complementarităţii dintre bicicletă și alte mijloace de transport durabile, fiecare formă de transport să devină mai atractivă pentru persoane aflate în mișcare și să ofere o alternativă competitivă vehiculelor private. Reducerea poluării aerului și a zgomotului, ușurarea traficului rutier, creșterea eficienței rețelei de transport vor fi printre schimbările majore care decurg din pașii concreti și inovativi încurajați de acest proiect atunci când valorificăm experiențele de succes care sunt reproduse. Printre schimbări majore așteptate, se anticipează o contribuție la creșterea treptată a ratei utilizatorilor de cale ferată sau autobuz care sosesc la stație cu bicicleta. În plus, se așteaptă o trecere de la practicile de investiții izolate, la o abordare mai holistică pentru modele de mobilitate integrată la nivel regional, sprijinind turismul în aer liber și activitățile economice din zonele rurale prin îmbunătățirea soluțiilor pentru a face destinațiile de ultimă milă mai accesibile, în special în zonele periferice.", se arată într-un comunicat trimis de C.J. Brașov.
România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: