12
Joi, Sep

sursă foto: psnews.ro

Eveniment

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că varianta actualizată a vaccinului anti-COVID va fi disponibilă în România de săptrămâna aceasta.

El nu se va vaccina deocamdată, deoarece a avut COVID de Crăciun şi trebuie să aştepte 120 de zile.

Alexandru Rafila a vorbit la Digi 24, despre numărul de cazuri de coronavirus.

Nu mă îngrijorează în mod deosebit, numărul de cazuri este limitat. E greu să eviţi de multe ori o astfel de infecţie, decât dacă respecţi unele măsuri, vaccinarea fiind una dintre ele. Vă dau o informaţie în premieră, de săptămâna viitoare, cine doreşte să înceapă vaccinarea, de la prima doză, poate să o facă cu noul vaccin. Românii se pot vaccina cu noua formulă pentru prima doza, dar şi pentru rapel. La medicul de familie. Toţi medicii de familie au acces la vaccin, trebuie doar să îl solicite la Direcţia de Sănătate Publică. Pentru cei care nu au medic de familie, se vor organiza centre de vaccinare în spitale”, a declarat Rafila.

Întrebat dacă el se va vaccina, Rafila a răspuns că are de aşteptat 120 de zile, deoarece a fost recent infectat cu SARS-CoV-2.

Eu am încercat să fac lucrul acesta, dar  de Crăciun am fost infectat, am avut Covid. Există o perioadă de 120 de zile de la momentul la care treci prin boală şi nu poţi să te vaccinezi cu o doză suplimentară. Este o decizie pe care o voi lua după ce trec cele 120 de zile”, a precizat Alexandru Rafila.

 

 

Sursa: psnews.ro


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: