16
Mar, Aug

sursă foto: digi24.ro

Eveniment

CFR anunță că, în perioada 29 iunie - 1 iulie, când sunt anunţate temperaturi care vor depăşi 37 - 38 de grade Celsius, viteza de circulație a trenurilor va fi redusă.

Personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare va efectua revizii suplimentare pe reţea, în regiunile aflate sub atenţionare de cod galben şi cod portocaliu de caniculă, prin verificarea directă ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în şină va depăşi 50 de grade, pe anumite intervale de staţii, unde situaţia o impune, se va reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă, potrivit unui comunicat al companiei, citat de Agerpres.

De asemenea, CFR SA va aviza permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă când se impune reducerea vitezei de circulaţie şi pe ce intervale de staţii se va lua această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulaţie sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condiţiile de trafic.

CFR SA recomandă publicului călător ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre orele de sosire şi de plecare a trenurilor în staţiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziţionat sau doreşte să achiziţioneze bilet.

Reprezentanţii CFR precizează că aceste măsuri sunt aplicate de toate companiile manageri de infrastructură şi respectă normele de siguranţă feroviară pentru astfel de situaţii speciale.

 

 

Sursa: digi24.ro


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: