01
Vin, Iul

sursa foto: cricul.ro

Eveniment

Situație paradoxală în România.

Cu toate că numeroși români s-au plâns de scumpirea accelerată a carburanților, înmatriculările auto au înregistrat o creștere semnificativă în luna aprilie, prin comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Mai mult, tendința este unică în Europa, pentru că piețele auto din marile economii au avut contracții semnificative.

În timp ce toate piețele auto europene au avut în aprilie scăderi de 2 cifre, comparativ cu aceeași lună din 2021, România a avut o creștere de 2 cifre a numărului de înmatriculările de autoturisme, arată datele publicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile.

Astfel, în România înmatriculările de autoturisme au crescut cu 23,4% în ritm anual în luna aprilie, până la 8.469 de unităţi.

La nivel european, piața auto a înregistrat o scădere fără precedent în aprilie, acesta fiind a zecea lună consecutivă de scădere.

Potrivit sursei citate, 830.447 autoturisme au fost înmatriculate în luna aprilie 2022 în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), în scădere cu 20,2% comparativ cu 1,040 milioane de unităţi în luna aprilie 2021. Toate marile pieţe auto din UE (Germania, Franţa, Spania şi Italia) au înregistrat scăderi de două cifre, variind de la un declin de 33% în Italia şi până la unul de 12,1% în Spania, conform Agerpres.ro.

"Exceptând anul pandemic 2020, aceasta a fost cea mai slabă lună aprilie, în termeni de volume de vânzări, de la debutul publicării datelor statistice în 1990", a subliniat ACEA într-un comunicat de presă.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: