Fostul președinte al Consiliului Județean Brașov a depus la Tribunal o plângere împotriva măsurii controlului judiciar, măsură dispusă de procurorul DNA care îl cerceteză în dosarul ,,FARMACIA’’. Mai exact, Aristotel Căncescu a cerut ridicarea interdicției de a nu părăsi Brașovul și înlocuirea cu cea de a nu părăsi România. Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Brașov a admis plângerea și a lărgit limita teritorială pe care inculpatul nu are voie să o depășească, de la cea a județului, la cea a țării. Hotărârea nu este definitivă.
Procurorii anticorupție o pot contesta în termen de 48 de ore de la comunicare, a explicat, pentru brasovtv.com, judecătoarea Cristina Ciolacu de la Tribunalul Brașov. În dosarul ,,FARMACIA’’, Aristotel Căncescu este cercetat penal pentru abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul, în formă continuată, în legătură cu deschiderea unei farmacii chiar în curtea Spitalului Clinic de Urgență. Fostul președinte al Consiliului Județean Brașov beneficiază de prezumția de nevinovăție până când judecătorii vor pronunța o sentință definitivă.
România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: