08
Dum, Dec

ADOF Brasov

Alături de viceprimarul Brașovului, Sebastian Rusu, de prefectul Cătălin Văsii și reprezentanții altor autorități publice, la comemorarea a 81 de ani de la moartea celui mai mare diplomat român, Nicolae Titulescu au fost prezenți și reprezentanții ADOF.

Evenimentul a fost organizat de către Inspectoratul Județean de Jandarmi și a avut loc la mormântul acestuia, din curtea bisericii Sfântul Nicolae din Șchei.

Nicolae Titulescu a obţinut una dintre cele mai importante poziţii pe care le-a ocupat un român într-o organizaţie internaţională, fiind de două ori preşedinte al Societăţii (Ligii) Naţiunilor, (1930 și 1931) precursoarea Organizației Națiunilor Unite. Pe plan intern, şi-a onorat crezul „Partidul meu e România”, indiferent de orientarea politică a guvernului din care făcea parte. Pe plan extern a apărat egalitatea dintre statele mari şi cele mici, pacea şi respectarea suveranităţii.

Încă din perioada neutralității, Nicolae Titulescu susține ideea Unirii Transilvaniei cu România.

În vara anului 1918, împreună cu alte personalități române (Take Ionescu, Octavian Goga, Traian Vuia, Constantin Mille) înființează, la Paris, Comitetul Național Român, cu scopul de a propaga în opinia publică internațională dreptul poporului român la unitatea națională, comitet recunoscut oficial de guvernele puterilor aliate ca organ plenipotențiar al națiunii române.

În anii 1928 - 1936, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori Ministru al Afacerilor Străine.

Titulescu și-a bazat întreaga activitate pe problemele majore, fundamentale, ale politicii externe a României. După instaurarea nazismului în Germania, dându-și seama de pericolul pe care-l reprezenta acesta pentru România (ca și pentru alte state europene), Titulescu a depus o vie activitate în direcția întăririi colaborării internaționale, în interesul păcii și securității europene.

Pe data de 29 august 1936 regele Carol al II-lea, aliniindu-se presiunilor guvernului și a anturajului său pro-german, dar și ca urmare a presiunilor externe, îl îndepărtează din toate funcțiile oficiale și îl obligă să se exileze. Stabilit la început în Elveția, apoi în Franța, Nicolae Titulescu a propagat chiar și în exil, prin conferințe și articole de ziare, ideea păstrării păcii, anticipând pericolul unui nou război.

Titulescu moare în exil, după o lungă suferință, la 17 martie 1941. În 1992, conform dorinței sale din testament, rămășițele sale au fost aduse în țară și înhumate în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului, după o dificilă procedură legală, organizată de Jean-Paul Carteron.

"Nicolae Titulescu, fost diplomat, jurist, profesor universitar și om politic român.

Deși acesta moare la Cannes după o lungă suferință, conform dorinței sale din testament, rămășițele lui au fost aduse în țară și înhumate în curtea Bisericii “Sfântul Nicolae” din Brașov. Locul în care ne aflăm și noi și unde comemorăm cei 81 de ani de la trecerea acestuia în neființă.

Mă bucur să văd tineri veniți aici și cărora trebuie să le mulțumim pentru că nu lasă ca istoria noastră să moară", a declarat copreședintele Asociației pentru Demnitatea Omului și Familie, Cornel Onescu.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: